Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad organizează în data de 24 aprilie 2026, ora 10:00, un seminar dedicat actualizării cunoștințelor privind legislația muncii și aplicarea corectă a noilor reglementări. Evenimentul va avea loc la sediul CCIA Arad – Sala 14 și se adresează angajatorilor, specialiștilor în resurse umane, responsabililor SSM, consilierilor juridici și tuturor celor implicați în gestionarea relațiilor de muncă.
Teme abordate
Seminarul va oferi o prezentare clară și aplicată a celor mai recente modificări legislative, cu accent pe:
- Ultimele modificări ale legislației muncii – actualizări relevante pentru angajatori și salariați, obligații noi și implicații practice.
- Prevenirea și gestionarea hărțuirii și violenței la locul de muncă, în acord cu cerințele legale și Directivele UE – responsabilități, proceduri interne și bune practici.
- Digitalizarea relațiilor de muncă – prezentarea HG nr. 295/2025 privind Registrul General de Evidență a Salariaților – REGES ONLINE, cu accent pe noile funcționalități și cerințe tehnice.
- Diverse – sesiune de întrebări și clarificări.
Speakeri invitați
Evenimentul îi va avea ca invitați pe unii dintre cei mai importanți specialiști locali în domeniul muncii și securității ocupaționale:
- Ecaterina Isac – Inspector-șef, ITM Arad
- Lavinia Dudaș – Coordonator Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă
- Sorin Purtan – Șef Serviciu Relații de Muncă
- Gheorghe Seculici – Președinte CCIA Arad
Participanții vor avea ocazia să adreseze întrebări directe și să primească explicații aplicate pe situații reale din activitatea companiilor.
Pentru o bună organizare, vă rugăm să confirmați participarea completând formularul online: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSed9nMg8VpmyAZIv6UaeuxP776SC74BJV0mB1s9s8KoxjcWYA/viewform
Pentru informații suplimentare și înscrieri, persoana de contact este: Prof. Carmen Crișan Manager Formare Profesională – CCIA Arad Telefon: 0730.188.299